English (United Kingdom)GreekItalianEspañol(Spanish Formal International)Română (România)

Ştiri UETP

Principalul rezultat al proiectului va fi instrumentul pentru compatibilizarea abilităţilor, care va fi folosit de către universităţi şi întreprinderi pentru a realiza o potrivire a abilităţilor oferite de universităţi cu cele cerute de către întreprinderi.

P3: Associazione SINTESI (Italia) PDF Imprimare Email

Associazione SINTESI (Italia)

www.associazionesintesi.it

SINTESI, asociaţia celor trei universităţi siciliene, a fost creat în 1991 ca parteneriat universităţi-întreprinderi bazat pe training, pentru promovarea şi dezvoltarea cooperării dintre universităţi şi organisme publice sau private sau IMM-uri prin crearea şi implementarea de iniţiative comune la nivel European. SINTESI gestionează aceste activităţi de cooperare în domeniul training-ului, cercetării, inovării şi transferului de tehnologie, organizează şi dezvoltă acţiuni de training în domeniul noilor tehnologii, realizează analize ale nevoilor în domeniul training-ului şi inovării, dezvoltă şi coordonează proiecte la nivel european, organizează cursuri de masterat şi vocaţionale pentru adulţi în sectoare avansate, planifică şi elaborează instrumente multimedia de training. SINTESI oferă asistenţă tehnică Departamentului pentru Politici Internaţionale şi Comunitare al Universităţii din Palermo, sprijinind activ munca Unităţii Operaţionale „Proiecte comunitare”. SINTESI aplică proceduri de calitate şi este certificat ISO 9001:2000.